Le Parkour (abreviat deseori PK) este o disciplina fizica de origine franceza, in cadrul careia practicantul (denumit traceur) incearca sa depaseasca obstacole in cea mai rapida si directa maniera posibila, folosindu-se atat de sarituri si catarat, cat si de miscari specifice Parkour. Orice din mediul inconjurator poate constitui un obstacol; ca urmare, Parkour este deseori practicat in zone urbane, datorita existentei a multe structuri publice potrivite : cladiri, balustrade, ziduri si nu numai.
Parkour este inspirat de miscarea umana, concentrandu-se pe o varianta continua si eficienta a acesteia, peste, sub, prin sau in jurul obstacolelor (atat facute de om cat si naturale) din mediul inconjurator. Aceasta poate presupune fugit, sarit, catarat si alte tehnici, mai complexe. Scopul Parkour este sa adapteze miscarea omului la orice obstacol din calea sa.
Conform spuselor fondatorului David Belle, spiritul Parkour-ului este ghidat in parte de notiunile de scapat si ajuns, adica de a folosi agilitatea fizica si o gandire dinamica pentru a scapa din situatii dificile sau pentru a ajunge in orice loc.
“Free Running”, o arta foarte asemanatoare dar care se bazeaza pe estetica, se ocupa cu fluiditatea si gratia miscarii. De exemplu, Sebastien Foucan, un free runner ce s-a antrenat cu David Belle la inceputurile artei, vorbeste despre a fi “fluid ca apa”, o analogie folosita deseori pentru a exprima trecerea lina a barierelor prin folosirea tehnicilor Parkour. Deasemeni, traceur-ul veteran Jerome Ben Aoues explica in documentarul Jump London ca :
Cel mai important element este armonia dintre tine si obstacol; miscarea trebuie sa fie eleganta … Daca reusesti sa treci peste un gard cu gratie - asta e frumos, fata de a spune <<am sarit gardul>>.
Ce rost ar avea ?
Pentru unii oameni, Parkour este un sport extrem (desi definitia sportului implica o competitie cu ceilalti, pe cand Parkour este pentru fiecare o competitie cu sine insusi); pentru altii, este o disciplina comparabila cu artele martiale. Unii il considera o combinatie intre cele doua, comparandu-l cu celebrele cascadorii ale actorului Jackie Chan, ale carui lupte si urmariri au loc intr-un mediu urban. Altii, insa, vad aceasta disciplina ca pe o arta asemanatoare cu dansul : o modalitate de a ingloba miscarea umana in cea mai frumoasa forma a ei.
- Parkour este pe drept asociat cu libertatea, in abilitatea de a depasi obstacole ce ingradesc omul, ca balustrade si ziduri. Deasemeni, libertatea se regaseste in Parkour si la niveluri non-fizice. Practica acestei arte cere o deosebita dedicare fizica si mentala si multi o descriu ca fiind “un mod de viata”.
[terminologie]
Cuvantul “parkour” vine din cuvantul francez (pronuntat identic) “parcours”, acesta insemnand ‘curs’. David Belle s-a inspirat de la soldatii francezi si al lor “parcors du combattant” (drumul cu obstacole din cadrul antrenamentului militar).
Termenul “traceur” este un substantiv derivat din verbul “tracer”. Tracer se refera in mod obisnuit la a trasa, a desena, dar se poate traduce si ca “a urmari o ruta”.
[istorie]
In documentarul Jump London, Sebastien Foucan spune “Free Running-ul a existat intotdeauna, doar ca nimeni nu-i daduse inca un nume, nimeni nu l-a conturat.” Interesanta a fost comparatia cu omul preistoric facuta de Foucan : “pentru a vana si a urmari, ei mai mult ca sigur practicau inconstient o forma de free run.”
Inspiratia pentru Parkour a venit din multe surse, cea principala fiind metoda de antrenament introdusa de George Hébert in armata. Soldatii francezi din Vietnam au fost inspirati de munca lui Hébert si au creat Parkour. David Belle a fost introdus atat artei, cat si metodei lui Hébert de catre tatal sau, Raymond Belle, un soldat francez si un practicant a celor doua discipline. Tanarul Belle a participat la activitati ca arte martiale si gimnastica si a cautat sa aplice capacitatile sale atletice in viata sa de zi cu zi.
Dupa ce s-a mutat in Lisses, Belle si-a continuat drumul impreuna cu altii. “Atunci am inceput sa ne dezvoltam[…] si tot orasul era acolo pentru noi. Tot ce trebuie e sa te uiti, sa gandesti; ca niste copii.” Aceasta este, dupa cum o descrie el, “viziunea Parkour-ului”.
Conform spuselor lui, “sariturile mari” au inceput la varsta de cincisprezece ani. Dupa ani si ani, practicantii si-au imbunatatit considerabil performantele si miscarile lor au crescut in magnitudine; salturile de pe un acoperis pe altul si alte sarituri de la inaltimi ametitoare au devenit obisnuite in a fi mediatizate, deseori lasand lumea cu o perceptie alterata asupra naturii Parkour-ului. De fapt, deplasarea pe sol este mult mai comuna decat orice deplasare ce include acoperisuri.
[miscari specifice]
Exista mai putine miscari predefinite in Parkour decat in gimnastica si sporturi extreme; aceasta arta nu este definita printr-o lista de “scheme”. Fiecare obstacol pe care un traceur trebuie sa-l infrunte prezinta o provocare unica pentru acesta si trebuie depasit corespunzator - in functie de conditia fizica a traceurului, de unghiul acestuia cu obstacolul si de forma ori natura obstacolului etc. Parkour incearca sa antreneze corpul si mintea pentru a fi capabile sa reactioneze la obstacole prin cea mai potrivita modalitate de a-l depasi; de multe ori, aceasta modalitate nu poate sau nu trebuie clasificata si numita.
Cu toate acestea, exista o serie de tehnici de baza care sunt recomandate incepatorilor datorita versatilitatii si eficientei lor. Cel mai important este ca tehnicile de sarit si aterizat sa nu fie defectuoase. Rostogolirea, folosita pentru a limita impactul cu solul si pentru a transforma sensul inertiei, este deseori subliniata ca fiind cea mai importanta tehnica ce trebuie invatata. Multi traceuri ajung sa aiba probleme cu incheieturile datorita atat unui numar ridicat de aterizari de la o inaltime mare cat si unei tehnici incorecte de rostogolire.
